Dispariția lui Sebastian Ghiță îi grăbește pe procurori. DNA schimbă termenul de judecată

Dispariția lui Sebastian Ghiță îi grăbește pe procurori. DNA schimbă termenul de judecată
Publicat: 23/12/2016, 10:30

ÎCCJ a hotărât, la solicitarea DNA, preschimbarea termenului la care se va judeca contestația declarată de procurori împotriva deciziei inițiale a instanței supreme de a ridica interdicția de părăsire a României pentru Sebastian Ghiță, în dosarul în care este judecat pentru dare de mită, șantaj, cumpărare de influență, folosire de informații nedestinate publicității și conducerea unui vehicul fără permis. Astfel, potrivit hotărârii de vineri, contestația se va judeca pe 5 ianuarie 2017 și nu pe 30 ianuarie cum fusese stabilit joi.

Pe 16 decembrie, ÎCCJ a admis solicitarea fostului deputat de ridicare a interdicției de părăsire a țării „fără încuviințarea organului competent”, în dosarul în care este judecată alături de foștii șefi ai Parchetului Curții de Apel Ploiești Aurelian Mihăilă și Liviu Tudose, fostul șef al Direcției Generale Anticorupție Prahova, Constantin Isps, și Viorel Dosarul, fost șef al Poliției Județene Prahova.

Decizia de ridicare a interdicției, nedefinitivă și nici executorie, i-a fost înmânată lui Sebastian Ghiță luni dimineață, 19 decembrie, când acesta s-a prezentat la sediul IPJ Prahova pentru măsura controlului judiciar, potrivit unui comunicat remis joi de Poliția Română.

Fostul deputat a fost citat miercuri, la ora 12, de procurorii DNA Ploiești, în dosarul Ponta – Blair în care este acuzat de spălare de bani. Sebastian Ghiță nu s-a prezentat, în fața procurorilor ajungând doar avocații săi.

Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, a solicitat, de urgență, șefului Poliției Române, efectuarea unei anchete interne cu privire la modul în care au acționat polițiștii în cazul dispariției fostului deputat Sebastian Ghiță, urmând a fi dispuse măsuri în consecință, anunță IGPR.

Poliția Română susține că s-a solicitat sprijin și Poliției de Frontieră, că au fost făcute verificări la punctele de trecere a graniței și că, „până în prezent, nu au fost identificate date care să confirme ieșirea din țară”.

Din comunicat reiese că Sebastian Ghiță se afla sub supravegherea Direcției Operațiuni Speciale(DOS) de luni, 19 decembrie, din dispoziția DNA Ploiești, dar, susține Poliția Română, ordonanța procurorilor „nu a presupus un control în trafic sau limitarea libertății inculpatului”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării